Video&Foto Patrick Stewart a murit. Actorul faimos pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek - Generația următoare” avea 86 de ani

Actorul Patrick Stewart a murit miercuri la reședința sa din Los Angeles, la vârsta de 86 de ani. Decesul, cauzat de boala Alzheimer și de demența cu corpi Lewy, a fost anunțat pe rețelele sociale, scrie The New York Times.

De ce au devenit românii ținta extremei drepte din Germania. Consilier în Bundestag: „Îi folosesc drept carne de tun”

Mureșan, după alegerile din SUA: „Agenda lui Trump a fost invalidată electoral”. Ce trebuie să facă România în următorii doi ani

Cine este Abdul El-Sayed, primul musulman ales în Senatul SUA: „Am vorbit despre un Michigan mai luminos, mai plin de speranţă”

Un remorcher a fost în pericol de scufundare în Marea Neagră. Trei marinari vor fi duși în portul Mangalia, patru au refuzat evacuarea

Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc sistemul social. Cheltuielile s-au înmulțit de douăzeci de ori”

Alexandru Rogobete încearcă să distanțeze PSD de petrecerea de la Timişoara: Nu este corect

Alegerile de la jumătatea mandatului, test pentru Donald Trump. Un avocat român din SUA: „Influență” este ceea ce caută marii donatori

SUA au atacat insula iraniană Qeshm înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului. Trump: „I-am lăsat fără resurse financiare”

Stewart, care a depășit o copilărie dificilă în regiunea minieră a Angliei, a ajuns să fie apreciat ca actor shakespearian, înainte de a face, la vârsta maturității, o schimbare neașteptată de carieră care i-a adus cea mai mare faimă, interpretând rolul unui nobil căpitan de navă spațială în serialul de televiziune „Star Trek: The Next Generation”.

Cu o voce de bariton impunătoare — renunțase la dialectul din Yorkshire încă din perioada în care era student la actorie —, Stewart era, la sfârșitul anilor ’40, o prezență elocventă și demnă de un om de stat pe scena britanică. Dar pentru mulți telespectatori americani, era o figură nouă când a debutat în 1987 în rolul căpitanului Jean-Luc Picard în „The Next Generation”, primul serial derivat cu actori reali din seria originală „Star Trek” de la sfârșitul anilor 1960. Serialul „Star Trek - Generația următoare” a fost difuzat și în România, în anii '90.

Atât fanii vechi, cât și cei noi l-au îndrăgit pe Picard, cu chelie și părul cărunt, precum și pe membrii echipajului său din secolul al XXIV-lea, printre care se numărau un android cu pielea palidă și un simț al umorului impasibil; un cititor de gânduri intens, pe jumătate extraterestru; un klingonian aspru; și un inginer uman orb care purta o vizieră specială care îl ajuta să vadă. Pe parcursul celor șapte sezoane ale serialului, care a acumulat 18 premii Emmy și un premiu Peabody în timpul difuzării inițiale, Picard a devenit cunoscut pentru calmul său supranatural și pentru directivele sale caracteristice „Engage!” și „Make it so.” (PAtrick Stewart și-a intitulat memoriile din 2023 „Making It So”.)

Stewart a jucat ulterior în patru filme derivate — „Star Trek Generations” (1994), „Star Trek: First Contact” (1996), „Star Trek: Insurrection” (1998) și „Star Trek: Nemesis” (2002) — înainte de a se întoarce pe puntea navei spațiale Enterprise în 2020, într-o continuare de televiziune pe care o putea numi a sa, „Star Trek: Picard”, care a avut trei sezoane.

Nava Enterprise nu a fost nici prima, nici ultima sa casă în universul science-fiction. A apărut în versiunea cinematografică originală a lui David Lynch a filmului „Dune” (1984) în rolul instructorului de arme Gurney Halleck. Ani mai târziu, l-a interpretat pe Charles Xavier, cunoscut și sub numele de Profesorul X, în cinci filme din seria „X-Men”, jucând rolul unui telepat bogat în scaun cu rotile care îi conduce pe alți mutanți cu superputeri. Aceste filme, în unele dintre ele jucând și prietenul apropiat al lui Stewart, Ian McKellen, au inclus „X-Men” (2000), „X-Men: United” (2003) și „Logan” (2017).

Până în momentul în care a devenit o vedetă de cinema, Patrick Stewart era deja un veteran al scenei teatrale din Marea Britanie, unde a început să lucreze cu Royal Shakespeare Company (R.S.C.) în 1966. După ce a debutat pe scenă la vârsta de 19 ani, a jucat atât în piese clasice, cât și contemporane, alături de alți actori în ascensiune, precum Ben Kingsley, Helen Mirren și Glenda Jackson.

În 1986, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor al London Fringe Theatre pentru rolul soțului umilit, George, din producția Young Vic a piesei lui Edward Albee „Cine se teme de Virginia Woolf?”. De asemenea, a câștigat premiile Olivier (echivalentul britanic al premiilor Tony de pe Broadway) pentru interpretarea lui Enobarbus, cel mai bun prieten al lui Marc Antoniu, în piesa lui Shakespeare „Antoniu și Cleopatra” (1979) și pentru rolul lui Claudius, alături de prințul danez interpretat de David Tennant, în „Hamlet” (2009).

Pentru majoritatea fanilor de film și televiziune, însă, el a rămas întotdeauna Picard, chiar și după filmele din seria „X-Men”. Și deși, din punct de vedere al substanței, personajul era la ani-lumină distanță de rolurile sale mai profunde de la R.S.C., Stewart a continuat să-și exprime mândria față de munca sa în rolul acelui căpitan de navă hotărât, respingând criticile colegilor din lumea teatrului care îl priveau cu suspiciune când s-a dus la Hollywood.

„Obișnuiau să mă întrebe «De ce, de ce, de ce?», de parcă aș fi coborât cumva sub nivelul meu”, a spus el într-un interviu din 2003 acordat ziarului londonez The Independent.

„Ce snobism!”, a spus el, adăugând: „Pentru un număr imens de oameni, voi fi întotdeauna Jean-Luc Picard, și asta e în regulă. Cred cu adevărat că am creat un personaj admirabil.”

O copilărie grea

Patrick Stewart s-a născut pe 13 iulie 1940, în Mirfield, Anglia, un mic oraș industrial situat pe malul unui râu din West Yorkshire. (Nu i s-a dat niciun al doilea nume, dar și-a inventat unul mai târziu, Hewes, când s-a înscris într-un sindicat care avea deja un membru pe nume Patrick Stewart.) Tatăl său, Alfred Stewart, era sergent-major de regiment în Armata Britanică, iar mama sa, Gladys (Barrowclough) Stewart, era țesătoare la o fabrică de textile. Patrick era cel mai mic dintre cei trei fii ai lor.

Familia se descurca cu greu, locuind într-o căsuță sumbră, fără apă caldă curentă. Baia se afla afară, într-o toaletă comună din cărămidă pentru cartier, cu câte un compartiment pentru fiecare familie. Patrick folosea cabina familiei sale ca loc de lectură.

Mult mai târziu în viață, a scris și a vorbit despre violența domestică care îi distrusese copilăria. Tatăl său a fost nevoit să lucreze ca muncitor semicalificat după ce și-a încheiat cariera militară și a devenit ceea ce Stewart a descris ca un „alcoolic de weekend” plin de resentimente, care a agresat-o fizic pe mama sa timp de ani de zile, uneori chiar în prezența lui Patrick.

Așa cum își amintea Stewart într-un articol din 2009 pe care l-a scris pentru The Guardian: „Știam exact când să-mi interpun corpul mic între pumnul lui și fața ei, o abilitate pe care niciun copil n-ar trebui să fie nevoit să o învețe vreodată.”

Dinamica familiei era complicată. În ciuda abuzurilor, mama lui Patrick a rămas alături de soțul ei până la moartea acesteia, în 1977, iar pe tot parcursul vieții sale, Patrick l-a privit pe tatăl său cu un amestec de furie, frică, tristețe și regret. Într-un interviu acordat ziarului The Sydney Morning Herald în 2023, după publicarea memoriilor sale, el i-a spus unui reporter, bătând ușor cu degetul pe coperta unui exemplar: „Mi-aș fi dorit ca tatăl meu să fi putut vedea asta.”

Patrick avea 12 ani când un profesor de engleză, Cecil Dormand, cu care a păstrat o prietenie pe tot parcursul vieții, a împărțit scenarii pentru piesa „Neguțătorul din Veneția” și i-a cerut să citească rolul lui Shylock. Patrick a continuat să colaboreze cu trupe de teatru locale.

După ce a absolvit liceul la 15 ani, s-a angajat ca reporter stagiar la un ziar local, dar a demisionat după un an; redactorul său se plânsese că petrecea prea mult timp cu pasiunea sa pentru teatru. După aceea, a lucrat un an ca vânzător de mobilă pentru a strânge bani pentru școala de teatru, deși un consiliu local pentru arte i-a acordat în cele din urmă o bursă integrală, astfel încât să se poată înscrie la prestigioasa Școală de Teatru Bristol Old Vic, care l-a acceptat în 1957, când avea 17 ani.

Doi ani mai târziu, și-a făcut debutul profesional ca actor, în rolul piratului naufragiat Tom Morgan din „Insula comorilor”, alături de Lincoln Repertory Company din Lincoln, Anglia. În alte apariții timpurii, a interpretat rolurile principale în piesa lui Shakespeare „Henric al V-lea” (1963), la Manchester Library Theater, și în piesa lui Bertolt Brecht „Viața lui Galileo” (1965), la Bristol Old Vic.

Ca membru al R.S.C., Stewart a interpretat peste o duzină de roluri, în mare parte secundare, la Stratford-upon-Avon și Londra, între 1966 și 1969. A fost Regele-Actor în „Hamlet”, Grumio în „Îmblânzirea scorpiei”, Cornwall în „Regele Lear” și Hector în „Troilus și Cressida”.

Un actor activ

La vârsta de 19 ani, Patrick Stewart era deja chel, ca urmare a alopeciei ereditare. (A purtat peruci pentru multe roluri de pe ecran și de pe scenă.) Și auzea deja frecvent predicția familiară multor tineri actori de caracter: Primii 20 de ani ai carierei tale vor fi dificili; adevărata faimă, dacă va veni vreodată, s-ar putea să dureze ceva timp. A fost o previziune care s-a confirmat în mare măsură.

Stewart a continuat să găsească de lucru, inclusiv în seriale de televiziune britanice precum „Coronation Street” și „Story Parade”. Până în anii 1970, obținea roluri importante în filme de televiziune și miniseriale ale BBC.

L-a interpretat pe Lenin în „Fall of Eagles” (1974); pe prim-ministrul din perioada postbelică Clement Attlee în „The Gathering Storm” (1974); pe John Thornton, un proprietar de fabrică inteligent, în „North and South” (1975); pe Sejanus, șeful Gărzii Pretoriene, în „I, Claudius” (1976, difuzat în Statele Unite în cadrul emisiunii „Masterpiece Theater” în 1977); și pe Karla, șeful serviciilor secrete sovietice, în apariții scurte, fără replici, în două adaptări după operele lui John le Carré, „Tinker Tailor Soldier Spy” (1979) și „Smiley’s People” (1982).

Era considerat, în mare măsură, un necunoscut când a primit oferta pentru „Star Trek”. La invitația unui prieten, profesor universitar, Stewart se afla în Los Angeles, unde susținea cursuri magistrale despre Shakespeare, când, într-o seară, a ținut o prelegere și a interpretat câteva fragmente din piese într-un program deschis publicului.

Un producător de televiziune implicat în dezvoltarea unei noi serii „Star Trek” s-a aflat întâmplător în public și l-a convins curând pe Stewart să dea o probă — chiar dacă, așa cum a scris actorul mai târziu, nu știa „practic nimic” despre franciză.

Surprins că a obținut rolul — creatorul „Star Trek”, Gene Roddenberry, care superviza noua serie, nu fusese inițial dispus să-l angajeze — Stewart se aștepta ca proiectul să fie un angajament pe termen scurt. Cum, își amintea el că se gândea, ar putea serialul să aibă succes cu un căpitan pacifist de vârstă mijlocie, cu un nume francez și un accent britanic?

După încheierea difuzării serialului, Stewart și-a continuat cariera pe scenă și la televiziune, având acum în spate puterea faimei hollywoodiene. Între 1995 și 2013, a jucat în câteva producții de pe Broadway, dintre care două erau piese shakespeariene: a interpretat rolul lui Prospero în „Furtuna” în 1995 și, în 2008, personajul principal din „Macbeth”, rol pentru care a fost nominalizat la premiul Tony.

De asemenea, a interpretat rolul unui bigam mulțumit de sine în piesa lui Arthur Miller „The Ride Down Mount Morgan” (2000); al unui om al străzii disperat și, probabil, periculos în piesa lui Harold Pinter „The Caretaker” (2003); și al unui actor veteran care a văzut de toate în piesa lui David Mamet „A Life in the Theater” (2010).

În 2013, Patrick Stewart și Ian McKellen au jucat împreună în două piese din repertoriu, o combinație pe care criticul „New York Times”, Ben Brantley, a numit-o „absurd de plăcută”. Stewart a interpretat rolul lui Vladimir, personajul intelectual, în piesa lui Samuel Beckett „Așteptându-l pe Godot” și pe cel al bogatului om de litere în piesa lui Pinter „No Man’s Land”.

„A fi caraghios”

Deși personajul său Picard, de o statornicie de piatră, părea să se relaxeze doar foarte rar,  Stewart nu era, de fapt, străin de comedie.

„A devenit destul de bun la a fi caraghios”, scria The Sydney Morning Herald. A interpretat rolul regelui Richard în parodia lui Mel Brooks din 1993, „Robin Hood: Men in Tights”, parodiindu-l pe Sean Connery cu un accent scoțian pronunțat. A apărut în aproximativ 120 de episoade ale serialului de animație „American Dad!”, în rolul lui Avery Bullock, un director adjunct al CIA cu prea multe defecte de caracter pentru a le putea număra.

Când era rugat să numească momentele cele mai marcante din cariera sa, Stewart menționa adesea — nu în totalitate în glumă — aparițiile sale în „The Simpsons”, în 1995 și 2013, și în „Sesame Street” (1996), unde a interpretat monologul „B or Not a B”.

Când a prezentat emisiunea „Saturday Night Live” în 1994, unul dintre personajele sale din sketch-uri era un cofetar specializat în prăjituri erotice, cu un fetiș pe care nici măcar clienții săi nu-l puteau suporta. Iar printre numeroasele proiecte pentru care a fost narator s-a numărat și „Ted”, comedia din 2012 a lui Seth MacFarlane despre un ursuleț de pluș cu sufletul unui student tipic dintr-o frăție.

După sute de roluri pe ecran și pe scenă, Stewart — Sir Patrick de la primirea titlului de cavaler în 2010 din partea reginei Elisabeta a II-a — a avut una dintre ultimele sale apariții în „The Sheep Detectives” (2026), în care a fost vocea lui Sir Richfield, un berbec bătrân și înțelept din rasa Boreray Blackface, membru al unei turme de detectivi.

Patrick Stewart și Sheila Falconer, o coregrafă, s-au căsătorit în 1966, au avut doi copii și au divorțat, aproape un sfert de secol mai târziu, în 1990. Căsătoria sa cu Wendy Neuss, o producătoare americană, s-a încheiat, de asemenea, cu un divorț. Motivul fiecărui divorț, a recunoscut el în memoriile sale, a fost o aventură cu o femeie mai tânără. „Într-o viață plină ochi de bucurie și succes”, a scris el, „cele două căsătorii eșuate sunt cel mai mare regret al meu”.

În 2013, s-a căsătorit cu Sunny Ozell, o cântăreață americană cu 38 de ani mai tânără decât el, într-o ceremonie improvizată într-un restaurant mexican, după o reprezentație a piesei „No Man’s Land” din Berkeley, California. Colegul său de scenă, Ian McKellen, îmbrăcat cu o mantie pentru această ocazie, a oficiat ceremonia, având autorizație din partea Universal Life Church.

Printre cei care i-au supraviețuit lui Stewart se numără soția Sunny Ozell, fiul său, Daniel, care este și el actor, și fiica sa, Sophie.

Pentru Patrick Stewart, actoria era o obsesie, spunea el, ceva ce simțea nevoia să facă. În 2011, un reporter al BBC l-a rugat să descrie experiența de a fi pe scenă. Stewart a răspuns: „Mă simt ca un uriaș”.

Și nu vedea niciun motiv să renunțe, nici măcar în ultimii ani ai vieții.

„Actoria era ceea ce mă făcea fericit când aveam 13 ani”, a scris el în memoriile sale, „și așa este și acum, 70 de ani mai târziu. Mai am atât de mult de lucru. Nu am terminat cu scena. Încă vreau să încerc o altă comedie de televiziune. Încă mai am atâtea personaje în mine cărora trebuie să le dau frâu liber.”

Editor : B.E.