Turbinia

Turbinia
Turbinia în plină viteză.
Țară	Regatul Unit
Tip	barcă cu abur[*]​ museum ship[*][[museum ship (ship preserved and converted into a museum open to the public)|​]] preserved watercraft[*][[preserved watercraft (watercraft preserved beyond their normal working lives)|​]]
Lansare la apă	2 august 1984
Retragere	1927
Caracteristici
Lungime	31,93 m (104 ft 9 in)
Lățime	2,7 m (9 ft)
Viteza maximă	63 km/h (34,5 kn)
Motor	1 cazan acvatubular; 3 turbine cu abur, fiecare turbină antrenând direct câte un arbore cu câte 3 elice
Putere motor	c. 1600 kW (2100 HP)
Combustibil	cărbune
Pescaj	0,91 m (3 ft)
Deplasament	45,2 t
Website oficial	https://discoverymuseum.org.uk/whats-on/turbinia

Turbinia alături de RMS Mauretania

Turbinia este prima navă cu abur acționată de o turbină cu abur. Construită ca navă experimentală în 1894 de Charles Algernon Parsons și fiind cea mai rapidă navă din lume la acea vreme, Turbinia a făcut o demonstrație dramatică la trecerea în revistă a marinei militare britanice de la Spithead din 1897 și a stabilit standardul pentru următoarea generație de nave cu abur, majoritatea acestora fiind acționate cu turbine. Nava se află în prezent la Muzeul Discovery^⁠(d) din Newcastle upon Tyne, în North East England, în timp ce turbina sa originală se află la Muzeul Științei din Londra^⁠(d).

Dezvoltarea

Parsons a inventat turbina cu abur modernă în 1884 și, prevăzând potențialul acesteia de a acționa navele, în 1897 a înființat Parsons Marine Steam Turbine Company. Pentru a pune în aplicare acționarea navelor cu turbine, a proiectat nava experimentală „Turbinia”, având o cocă ușoară și zveltă, din oțel. Nava a fost construită de către firma Brown and Hood din Wallsend, în nord-estul Angliei.

Amiralitatea britanică a fost ținută la curent cu mersul proiectului, iar Turbinia a fost lansată la apă la 2 august 1894. În ciuda succesului acționării cu turbină, testele inițiale cu o singură elice au fost dezamăgitoare. După ce a descoperit problema cavitației și a construit primul tunel de cavitație, cercetările lui Parsons au condus la montarea a trei turbine axiale pe trei arbori, fiecare arbore acționând la rândul său trei elice, rezultând un total de nouă elice. În cadrul testelor, aceasta a atins o viteză maximă de peste 34 kn (63 km/h), astfel încât „pasagerii de la bord ar fi fost convinși fără nicio îndoială că Turbinia a fost ogarul câștigător al cursei din Marea Nordului a lui Charles Parsons”.

Nava era echipată cu un cazan acvatubular, la presiunea de 14 bar. Aburul produs, cu presiunea la intrarea în turbine de 11,5 bar, acționa trei turbine cu abur multietajate, cu câte trei trepte, fiecare turbină având o putere de 700 HP (520 kW), în total 2100 HP (c. 1560 kW). Fiecare dintre turbine antrena câte un arbore cu diametrul de 18 in (450 mm) și lungimea de 12 ft 6 in (3,8 m) pe care erau montate câte trei elice cu un diametru de 24 in (610 mm). Turbinele antrenau arborii cu elice direct, deoarece reductoarele nu au fost introduse decât în 1910. Chiar și după introducerea reductoarelor, eficiența celor mai mari turbine axiale cu abur era încă sub 12 %, iar Turbinia era și mai puțin eficientă. În ciuda acestui fapt, a reprezentat o mare îmbunătățire față de situația precedentă.

Demonstrația

Turbinia la trecerea în revistă a marinei militare de la Spithead, 1897

Nava lui Parsons a apărut neanunțată la trecerea în revistă a marinei militare cu ocazia jubileului de diamant al reginei Victoria la Spithead, în 26 iunie 1897, în fața Prințului de Wales, a demnitarilor străini și a lorzilor Amiralității. Ca o cascadorie publicitară îndrăzneață, „Turbinia”, care era mult mai rapidă decât orice altă navă din acea vreme, a gonit între cele două rânduri de nave ale marinei și a mers în sus și în jos în fața mulțimii și a prințului, evitând cu ușurință o barcă de pichet a marinei care încerca să o urmărească, aproape inundând-o cu siajul său.

Fotograful și producătorul de filme Alfred John West a făcut mai multe fotografii cu Turbinia mergând cu viteză maximă în timpul evenimentului. Ulterior, a fost invitat de Charles Parsons să filmeze și să fotografieze nava pe râul Tyne și în Marea Nordului. Imaginile surprinse rămân imaginea definitorie a Turbiniei la viteză maximă.

Pornind de la această demonstrație clară a vitezei și puterii sale și după alte teste de mare viteză la care a participat Amiralitatea, Parsons a înființat Uzinele Turbinia la Wallsend, care au construit apoi turbinele pentru două prototipuri de distrugătoare pentru Marină, HMS Viper și HMS Cobra, care au fost lansate la apă în 1899. Ambele nave au fost distruse în accidente în 1901, dar, deși pierderea lor a încetinit introducerea turbinelor, Amiralitatea fusese convinsă. În 1900 Turbinia a ajuns la Paris și a fost prezentată oficialilor francezi, apoi expusă la Expoziția de la Paris.

În 1901 a fost lansată prima navă comercială cu turbină, vaporul de pe râul Clyde TS King Edward. Amiralitatea a confirmat în 1905 că toate viitoarele nave ale Marinei Regale urmau să fie cu turbină, iar în 1906 a fost lansată la apă prima navă de luptă cu turbină, revoluționara HMS Dreadnought.

Incidentul Crosby

Turbinia, după ce a fost lovită de Crosby

Turbinia, în reparații, în docul uscat

La 11 ianuarie 1907 Turbinia a fost lovită și aproape tăiată în două de Crosby. Turbinia a fost reparată, iar după lansarea pachebotului RMS Mauretania, care era și el acționat cu turbine, a navigat până lângă el, dar unele probleme mecanice au împiedicat-o să-l însoțească pe râul Tyne până la mare.

Ca piesă de muzeu

Turbinia, expusă la Newcastle Discovery Museum.

Compania a decis să încetinească deteriorarea navei Turbinia prin scoaterea ei din apă în 1908, iar în 1926, directorii Parsons Marine Steam Turbine Company au oferit nava Muzeului de Știință din Londra. Turbinia a fost tăiată în două, partea din spate completă cu motoare și elice fiind expusă la Muzeul South Kensington din Londra, care nu avea spațiu pentru a expune întreaga navă. Secțiunea din față a fost donată în 1944 Corporației Newcastle și expusă în Parcul Expozițional al orașului. În 1959 Muzeul de Știință a renunțat la expunerea secțiunii din spate a Turbiniei, iar până în 1961, cu o secțiune centrală reconstruită, Turbinia a fost reasamblată și expusă la Muzeul Municipal de Știință și Industrie din Newcastle. În 1983 a fost întreprinsă o reconstrucție completă.

La 30 octombrie 1994, la 100 de ani de la lansare, Turbinia a fost mutată la Muzeul de Știință și Inginerie din Newcastle (redenumit ulterior Muzeul Discovery), unde a fost expusă publicului începând din martie 1996. Înregistrată ca parte a Flotei Istorice Naționale a Marii Britanii, în 2000 nava a fost punctul central al unui program de reamenajare de un an, în valoare de 10,7 milioane de lire sterline, la Muzeul Discovery. Galeria din jurul Turbiniei a fost prima zonă renovată, partea principală a lucrărilor implicând ridicarea acoperișului cu un etaj pentru a crea galerii de vizionare pe trei niveluri.

Bibliografie

• en Brown, Les (2023). Royal Navy Torpedo Vessels. Barnsley, UK: Seaforth Publishing. ISBN 978-1-3990-2285-9. 

Vezi și

• Turbină cu abur
• Vapor

Legături externe

• Materiale media legate de Turbinia la Wikimedia Commons
• en Turbinia profile
• en Profile of Charles Parsons
• en Article from Institute of Marine Engineers "Bulletin"
• en Tyne And Wear Museum Service booklet on Turbinia from 1981
• en Photo of Turbinia after colliding with the Crosby
• en Turbinia at the Newcastle Discovery Museum Arhivat în 2 septembrie 2012, la Wayback Machine.
• en Turbinia profiled in "A History of the North East in 100 objects"
• en Turbinia at speed – but who’s on the conning tower?", a detailed Museum originated blog entry by Ian Whitehead, the Tyne & Wear Archives & Museums curator charged with Turbina's care in 2013.