Limba urartiană

Limba urartiană
Sistem de scriere	cuneiform
Clasificare
Hurro-Urartian⁠(d) Limba urartiană
Statut oficial și codificare
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect)	xur
Această pagină poate conține caractere Unicode

Urartiana sau vannica este o limbă hurro-urartiană dispărută, care a fost vorbită de locuitorii vechiului regat Urartu (Biaini sau Biainili în urartiană), care era centrat în regiunea din jurul lacului Van și își avea capitala, Tușpa, în apropierea locului unde se află orașul modern Van, în Podișul Armenesc, în prezent în regiunea Anatolia de Est a Turciei. Răspândirea sa în trecut nu este cunoscută. În timp ce unii consideră că probabil era dominantă în jurul lacului Van și în zonele de-a lungul văii superioare a râului Zab, alții consideră că era vorbită de o populație relativ mică, care constituia o clasă conducătoare.

Atestată pentru prima dată în secolul al IX-lea î.Hr., urartiana a încetat să mai fie scrisă după căderea statului urartian în 585 î.Hr. și se presupune că a dispărut ca urmare a căderii Urartu. Aceasta trebuie să fi avut un contact îndelungat cu o formă timpurie a limbii armene și să fi fost înlocuită treptat în întregime de aceasta.

Clasificare

Urartiana este o limbă ergativă, aglutinantă, care aparține familiei hurro-urartiene, al cărei singur alt membru cunoscut este hurrita. Ea este cunoscută din numeroase inscripții cuneiforme descoperite pe teritoriul Regatului Urartu. Au existat afirmații privind existența unui sistem de scriere autohton separat, denumit „hieroglife urartiene”, însă acestea rămân neconfirmate.

Urartiana este strâns înrudită cu hurrita, o limbă ceva mai bine documentată, atestată pentru o perioadă mai timpurie, necontemporană, aproximativ între 2000 î.Hr. și 1200 î.Hr., scrisă de vorbitori nativi până în jurul anului 1350 î.Hr. Cele două limbi trebuie să se fi dezvoltat în mod destul de independent începând aproximativ cu anul 2000 î.Hr. Deși urartiana nu este o continuare directă a niciunuia dintre dialectele atestate ale hurritei, multe dintre trăsăturile sale sunt cel mai bine explicate ca dezvoltări inovatoare în raport cu hurrita, așa cum este cunoscută din mileniul precedent. Această apropiere este valabilă în special pentru așa-numitul dialect hurrit vechi, cunoscut mai ales din texte bilingve hurro-hitite.

Legăturile externe ale limbilor hurro-urartiene sunt disputate. Există diverse propuneri privind o înrudire genetică cu alte familii de limbi, de exemplu limbile caucaziene de nord-est, limbile indo-europene sau limbile kartveliene, însă niciuna dintre acestea nu este acceptată în general.

Au fost propuse etimologii indo-europene, și anume armene și anatoliene, precum și iraniene și, posibil, paleo-balcanice, pentru numeroase nume personale și toponimice urartiene, precum numele regilor Arame și Argishti^⁠(d), regiuni precum Diauehi^⁠(d) și Uelikulqi, orașe precum Arzashkun^⁠(d), elemente geografice precum râul Arșania, precum și pentru unele elemente de vocabular și gramatică urartiană. Textele păstrate ale limbii sunt scrise într-o variantă a scrierii cuneiforme numită neo-asiriană. Comparație:

Urartiană	Hurriană	Sens
esi	eše	Locație
šuri	šauri	Armă
mane	mane	pers. a III-a sg.
-ḫi	-ḫi	afix de afiliere
-še	-š	ergativ
-di	-tta	abs. pers. I sg.
ag-	ag-	a conduce
ar-	ar-	a da
man-	mann-	a fi
nun-	un-	a veni
-di	-da	directiv
-u-	-o-	marcaj de tranzitivitate
qiura	eše	Pământ
lutu	ašte	marcaj de tranzitivitate

Descifrare

Savantul german Friedrich Eduard Schulz^⁠(d), care a descoperit inscripțiile urartiene din regiunea lacului Van în 1826, a realizat copii ale mai multor inscripții cuneiforme la Tușpa, dar nu a făcut nicio încercare de descifrare. Desenele lui Schulz, publicate postum în 1840 în Journal Asiatique, au fost esențiale pentru avansarea descifrării scrierii cuneiforme mesopotamiene de către Edward Hincks.

După descifrarea scrierii cuneiforme asiriene în anii 1850, desenele lui Schulz au devenit baza descifrării limbii urartiene. Curând a devenit clar că aceasta nu era înrudită cu nicio limbă cunoscută, iar încercările de descifrare bazate pe limbile cunoscute din regiune au eșuat. Scrierea a fost descifrată în 1882 de A. H. Sayce^⁠(d). Cea mai veche dintre aceste inscripții datează din vremea lui Sarduri I^⁠(d) din Urartu. Descifrarea a progresat abia după Primul Război Mondial, odată cu descoperirea inscripțiilor bilingve urartiano-asiriene la Kelišin și Topzawä. În 1963, o gramatică a limbii urartiene a fost publicată de G. A. Melikishvili în limba rusă, apărând în traducere germană în 1971. În anii 1970, relația genetică cu hurrita a fost stabilită de I. M. Diakonoff^⁠(d).

În 1962, după finalizarea serviciului militar, kurdul Mehmet Kușman a început să lucreze ca paznic la castelul Çavuştepe, construit de urartieni între 764 și 735 î.Hr. A devenit fascinat de limba misterioasă atunci când o echipă de săpături a descoperit o inscripție la sit, dar nu știa cum să o descifreze. Un citat afirmă: „Obișnuiam să cred că profesorii știu totul în această lume, dar nu era așa.” Deși era absolvent al școlii primare, a început să învețe scrierea urartiană de la arheologii și lingviștii care veneau în regiune pentru lucrări de săpătură și din cărțile pe care i le ofereau, călătorind ulterior pentru a studia inscripțiile bilingve urartiano-asiriene. A ajuns într-un punct în care avea nevoie de un alfabet, călătorind în Iran, Siria și Armenia în mod ilegal, fără pașaport, pentru studii de teren. În Armenia a primit o indicație despre un sat din apropierea graniței cu Georgia unde locuia un bărbat care îl putea ajuta. După 3 ani a învățat scrierea urartiană, devenind una dintre puținele persoane care o puteau citi și scrie fluent. În ciuda mai multor oferte profitabile, Kușman nu a urmat o carieră academică în străinătate, ci a predat la locul fostului său loc de muncă.

Corpus

O inscripție cuneiformă urartiană pe piatră, expusă la Muzeul Erebuni din Erevan. Inscripția spune: Pentru zeul Khaldi^⁠(d), stăpânul, Argishti^⁠(d), fiul lui Menua^⁠(d), a construit acest templu și această puternică fortăreață. Am numit-o Irbuni (Erebuni) pentru gloria țărilor Biai (=Urartu) și pentru a ține în frică țările Lului (=dușmane). Prin măreția zeului Khaldi, acesta este Argishti, fiul lui Menua, regele puternic, regele țărilor Biai, conducătorul orașului Tușpa.

Cele mai vechi texte consemnate provin din timpul domniei lui Sarduri I^⁠(d), din a doua jumătate a secolului al IX-lea î.Hr. Texte au fost produse până la căderea regatului Urartu, aproximativ 200 de ani mai târziu.

Aproximativ două sute de inscripții scrise în limba urartiană, care a adoptat și modificat scrierea cuneiformă, au fost descoperite până în prezent.

Scriere

Cuneiform

Scrierea cuneiformă urartiană este o simplificare standardizată a scrierii cuneiforme neo-asiriene. Spre deosebire de asiriană, fiecare semn exprimă doar o singură valoare fonetică. Semnul gi 𒄀 are funcția specială de a exprima un hiat, de exemplu u-gi-iš-ti pentru Uīšdi. O variantă de scriere cu pene neintersectate era utilizată pentru inscripțiile pe stâncă.

Hieroglife

Urartiana a fost, de asemenea, rar scrisă în „hieroglifele anatoliene” utilizate pentru limba luviană. Dovezile în acest sens sunt limitate la Altıntepe^⁠(d).

Există sugestii că, pe lângă inscripțiile hieroglifice luviene, Urartu ar fi avut și un sistem de scriere hieroglific autohton. Corpusul de inscripții este însă prea redus pentru a confirma această ipoteză. Rămâne neclar dacă simbolurile în cauză formează un sistem coerent de scriere sau reprezintă doar o multitudine de expresii necoordonate de proto-scriere sau desene ad-hoc.Ceea ce poate fi identificat cu un anumit grad de certitudine sunt două simboluri sau „hieroglife” găsite pe vase, care reprezintă anumite unități de măsură: pentru aqarqi și pentru ṭerusi. Acest lucru este cunoscut deoarece unele vase erau etichetate atât în scriere cuneiformă, cât și cu aceste simboluri.

Fonologie

Hachikian (2010) oferă următoarele consoane pentru urartiană, deduse atât din scrierea urartiană, cât și din împrumuturile în limbile învecinate, în principal armeana:

		Labiale	Dentale / Alveolare	Dorsale (Velare și palatale)
Nazale		m ⟨m⟩	n ⟨n⟩
Oclusive	surde	pʰ ⟨p⟩	tʰ ⟨t⟩	kʰ ⟨k⟩
	sonore	b ⟨b⟩	d ⟨d⟩	ɡ ⟨g⟩
	„emfatice” (ejctive)	pʼ ⟨p⟩	tʼ ⟨ṭ⟩	kʼ ⟨q⟩
Africate	surde		t͡sʰ ⟨s⟩
	sonore		d͡z ⟨z⟩
	„emfatice” (ejctive)		t͡sʼ ⟨ṣ⟩
Fricative	surde	(f) ⟨p⟩?	s ⟨š⟩	x ⟨ḫ⟩
	sonore	v ‹b, u, ú›	(z)	ɣ ⟨ḫ⟩
Sonantă	centrale	w ‹u, ú›	r~ɾ ⟨r⟩	j ⟨g, i⟩
	laterale		l~ɫ ⟨l⟩

Contrastul laringal triplu pentru oclusive și africate a fost redat fidel în scrierea urartiană, cu excepția consoanei „emfatice” /pʼ/, pentru care sistemul de scriere cuneiformă de origine semitică nu avea un simbol distinct. Valorile acestora sunt confirmate prin împrumuturi în limba armeană. Oclusivele și africatele surde urartiene au fost împrumutate în armeană ca aspirate surde, în timp ce oclusivele „emfatice” urartiene apar în armeană ca oclusive surde neaspirate. De exemplu, urartiană ul-ṭu „cămilă” ↦ armeană ուղտ ułt, urartiană ṣu-(ú-)pa- „Sophene (toponim)” ↦ armeană Ծոփ- Copʰ-. Comparând ultimul exemplu cu urartiană ṭu-uš-pa- „Tușpa (toponim)” ↦ armeană Տոսպ Tosp, Hachikian (2010) reconstruiește o distincție de „emfază” în poziția bilabială.

Semnele cuneiforme de obicei transliterate prin ‹s, z, ṣ› nu erau fricative, ci africate, așa cum este demonstrat din nou de împrumuturile în limba armeană.[1] De exemplu, urartiană ṣa-ri „livadă” ↦ armeană ծառ caṙ „copac”, urartiană al-zi- „Arzanene (toponim)” ↦ armeană Աղձնի- Ałʒni-. Semnul urartian ‹š› a fost împrumutat în armeană ca /s/: urartiană ša-ni „ceaun” ↦ armeană սան san (în ultimă instanță din sumeriană prin intermediul akkadianei).

Fonetica exactă a emfazei nu poate fi reconstituită. Este posibil să fi fost ejectivizare sau glotalizare /pʼ, tʼ, t͡sʼ, kʼ/, ca în limbile semitice din acea perioadă și în limbile autohtone din Caucazul apropiat, sau pur și simplu consoane neaspirate (și nesonore) /p⁼, t⁼, t͡s⁼, k⁼/, ca în armeană, în ambele cazuri fiind în opoziție deplină cu seriile corespunzătoare aspirate /pʰ, tʰ, t͡sʰ, kʰ/ și sonore /b, d, d͡z, g/. În vecinătatea vocalelor anterioare, /g/ era palatalizat și probabil s-a contopit cu, sau cel puțin a devenit perceptibil apropiat de, /j/. Existența unui /v/ distinct este sugerată de variante ortografice care alternează între ⟨ú⟩ și ⟨b⟩ și de toponimul redat în armeană ca Վան Van „Van” și scris bi-a-i-ni- în urartiană.

Hachikian (2010) sugerează, de asemenea, existența fonemelor /f/ și /z/. Pentru un fonem /ɣ/ distinct de /x/, există dovezi limitate din redarea greacă a toponimului Κομμαγηνή Kommagēnḗ „Commagene” pentru urartiană qu-ma-ḫa-; astfel, /x/ și /ɣ/ nu erau diferențiate ortografic.

Vocale

Scrierea distinge vocalele a, e, i și u. Hachikian consideră că a existat și o vocală /o/, așa cum reiese din împrumuturi precum redarea urartiană ṭu-uš-pa- „Tușpa (toponim)” ca armeană Տոսպ Tosp și greacă Θοσπ- Thosp-. Este posibil să fi existat lungime vocalică fonemică, însă aceasta nu este exprimată în mod consecvent în scriere. La finalul cuvintelor, distincția dintre e și i nu este menținută, astfel că mulți cercetători transcriu vocala care variază grafic ca un șva: ə, în timp ce alții păstrează o vocală neredusă (de obicei optând pentru i). Forma completă a vocalei apare atunci când se adaugă sufixe la cuvânt și vocala nu mai este în ultima silabă: Argištə „Argišti” – Argištešə „de către Argišti (caz ergativ)”. Această reducere vocalică sugerează, de asemenea, că accentul cădea în mod obișnuit pe penultima silabă.

În morfonologie, diverse combinații de morfeme declanșează sincopa: *ar-it-u-mə → artumə, *zaditumə → zatumə, *ebani-ne-lə → ebanelə, *turul(e)yə → tul(e)yə.

Morfologie

Morfologie nominală

Substantive

Morfemele care pot apărea într-un substantiv urmează o ordine strictă:

poziție	temă	articol	sufix posesiv	sufix de număr și caz	sufixe primite prin Suffixaufnahme
morfeme atestate	diverse	-ne- -na-	-uka- -i(ya)-	-Ø-, -lə-, -š(ə)-, etc.	= articol + sufixe de număr și caz

Temă

Toate substantivele par să se termine într-o așa-numită vocală tematică - cel mai frecvent -i sau -e, dar apar și -a și -u. Ele se pot termina, de asemenea, într-un sufix derivativ. Printre sufixele derivative notabile se numără -ḫə, care formează adjective de apartenență (de exemplu, Abiliane-ḫə „al tribului Abiliani”, Argište-ḫə „fiul lui Argišti”) și -šə, care formează substantive abstracte (de exemplu, alsui-šə „măreție”, ardi-šə „ordine”, arniu-šə „faptă”).

Articol

Formele așa-numitului „articol” sunt -nə (forma neredusă -ne-) pentru singular, -ne-lə pentru plural la cazul absolutiv și -na- pentru celelalte forme ale pluralului. Acestea sunt denumite „sufixe anaforice” și pot fi comparate cu articolele hotărâte, deși utilizarea lor nu pare întotdeauna să corespundă exact acestei descrieri. Ele preced în mod obligatoriu sufixele de acord adăugate prin Suffixaufnahme: de exemplu, Argište-šə Menua-ḫi-ne-šə „Argišti (ergativ), fiul lui Menua (ergativ)”. Forma de plural poate servi, de asemenea, ca marcator general de plural în cazurile non-absolutive: arniuši-na-nə „prin fapte”.

Sufix posesiv

Sufixele posesive bine atestate sunt cele de persoana I singular -ukə (în forma neredusă uneori -uka-) și de persoana a III-a singular -i(yə)- (în forma neredusă uneori -iya-): de exemplu, ebani-uka-nə „din țara mea”, ebani-yə „țara lui”.

Sufix de număr și caz

Pluralul este exprimat, în principal, prin utilizarea „articolului” de plural (-ne-lə la cazul absolutiv, -na- înaintea sufixului de caz în cazurile oblice), însă unele dintre sufixele de caz diferă, de asemenea, ca formă între singular și plural. Prin urmare, mai jos sunt indicate separat formele de plural ale sufixelor de caz. Natura cazurilor absolutiv și ergativ este aceeași ca în alte limbi ergative (mai multe detalii în secțiunea Sintaxă de mai jos).

Desinențe de caz în urartiană

	Singular	Plural
Absolutiv	-Ø	-lə
Ergativ	-š(ə)
Genitiv	-i	-wə
Dativ	-ə	-wə
Directivă	-edə (plural arhaic -š-tə)
Comitativ	-ranə
Ablativ - instrumental	-nə
Ablativ	-danə	-š-tanə
Locativ	-a

Deoarece formele de plural „complete” includ și articolul hotărât de plural, ele apar ca -ne-lə, -na-šə, -na-wə, na-(e)də sau na-š-tə etc.

Suffixaufnahme

Un fenomen tipic pentru urartiană este Suffixaufnahme, un proces prin care modificatorii dependenți ai unui substantiv (inclusiv modificatorii la cazul genitiv) sunt acordați cu substantivul regent prin preluarea sufixelor sale de caz. Sufixele copiate trebuie să fie precedate de articol (care se acordă, de asemenea, în număr cu substantivul regent). Exemple: Ḫaldi-i-na-wə šešti-na-wə „pentru porțile (dativ) ale [zeului] Ḫaldi (dativ)”, Argište-šə Menua-ḫi-ne-šə „Argišti (ergativ), fiul lui Menua (ergativ)”.

Pronume

Pronumele personale cunoscute sunt cele de persoana I și a III-a singular.

	absolut intranzitiv	absolut tranzitiv	ergativ	alte	enclitic posesiv	dativ enclitic
Pers. I-a sg.	ištidə	šukə	ieșə	šu-	-uka-	-mə
Pers. III-a sg.	manə	manə			-iya-

Persoana I singular are două forme diferite pentru cazul absolutiv: ištidə ca subiect absolutiv al unui verb intranzitiv și šukə ca obiect absolutiv al unui verb tranzitiv. Forma ergativă este iešə. Judecând după corespondențele cu hurrita, šu- ar trebui să fie baza pentru formele de caz „obișnuite”. Un sufix enclitic de dativ pentru persoana I singular este atestat ca -mə.

Persoana a III-a singular are forma absolutivă manə.

În ceea ce privește pronumele posesive, pe lângă sufixele posesive (persoana I singular -uka- și persoana a III-a singular -iya-) menționate mai sus, urartiana utilizează și adjective posesive formate cu sufixul -(u)sə: persoana I singular šusə, persoana a III-a singular masə.

Codarea participanților ergativi și absolutivi pronominali la o acțiune verbală în cadrul verbalului este tratată în secțiunea de mai jos privind Morfologia verbală.

Pronumele demonstrative sunt i-nə (bază de plural i-, urmată de articol și formele de caz) și ina-nə (bază de plural ina-, urmată de articol și formele de caz). Un pronume relativ este alə.

Morfologie verbală

The paradigm of the verb is only partially known. As with the noun, the morphemes that a verb may contain come in a certain sequence that can be formalized as the following "verb chain":

poziție	rădăcină	complement al rădăcinii	sufix ergativ de persoana a III-a plural	marcatori de valență	sufix modal	alte sufixe de persoană (în principal absolutive)
morfeme atestate	diverse	diverse	-it-	(-ul)-a-, (-ul)-i-, -u-	-l-, -in-	-də, -bə, -(a)-lə, -nə, -ə

Sensul complementelor rădăcinii nu este clar. Marcatorii de valență indică dacă verbul este intranzitiv sau tranzitiv. Sufixul modal apare în mai multe moduri marcate (dar nu în indicativ). Celelalte sufixe de persoană exprimă în principal subiectul sau obiectul absolutiv. Nu este clar dacă și cum erau marcate timpul sau aspectul.

Marcatori de valență

Marcatorii de valență sunt -a- (rar -i-) pentru intranzitivitate și -u- pentru tranzitivitate: de exemplu nun-a-də „am venit” față de šidišt-u-nə „el a construit”. Un verb care este de obicei tranzitiv poate fi transformat în intranzitiv prin sufixul -ul- înaintea marcatorului de valență intranzitiv: aš-ul-a-bə „a fost ocupat” (față de aš-u-bə „am instalat [o garnizoană]”).

Sufixe de persoană

Sufixele de persoană exprimă persoanele subiectului/obiectului absolutiv și ale subiectului ergativ. Atunci când sunt prezente atât subiectul, cât și obiectul, un singur sufix tranzitiv poate exprima o combinație unică de persoane (de exemplu, combinația de ergativ persoana a III-a singular și absolutiv persoana a III-a singular este marcată prin sufixul -nə). Tabelul următor prezintă desinențele stabilite până în prezent, împreună cu lacunele pentru cele care nu au fost încă stabilite (punctele de suspensie indică locul vocalei de valență):

Verbe tranzitive
Subiect	Obiect adresat	Sufix
		Tranzitiv	Subiect	Obiect
1. Pers. Singular	1. Pers. Singular	+ u	+ Ø
	3. Pers. Singular			+ bə
	3. Pers. Plural			+ lə
3. Pers. Singular	1. Pers. Singular		+ Ø	+ də
	3. Pers. Singular			+ nə
	3. Pers. Plural		+ o	+ lə
3. Pers. Plural	1. Pers. Singular		+ itu	+ də
	3. Pers. Singular			+ nə
	3. Pers. Plural			+ lə

Verbul intranzitiv
		Sufix
		Intranzitiv	–	Subiect
1. Pers. Singular	–	+ a		+ də
3. Pers. Singular				+ bə
1. Pers. Plural				+ lə

Exemple: ušt-a-də „am mărșăluit înainte”; nun-a-bə „el a venit”; aš-u-bə „am pus-o înăuntru”; šidišt-u-nə „el a construit-o”; ar-u-mə „el mi-a dat [o]”; kuy-it-u-nə „ei au dedicat-o”.

După cum arată paradigma, sufixele de persoană adăugate după vocala de valență exprimă în principal persoana subiectului/obiectului absolutiv, atât în verbele intranzitive, cât și în cele tranzitive. Situația este complicată de faptul că persoana a III-a singular la absolutiv este exprimată printr-un sufix diferit în funcție de faptul dacă subiectul ergativ este la persoana I sau a III-a. Un detaliu suplimentar este că, atunci când se adaugă sufixul de dativ pentru persoana I singular -mə, sufixul absolutiv de persoana a III-a singular -nə este omis.

Marcarea persoanei subiectului/obiectului absolutiv este prezentă, chiar dacă aceasta este menționată explicit și în propoziție: de exemplu, argište-šə inə arə šu-nə „Argišti a întemeiat(-o) acest grânar”. Un verb excepțional este man- „a fi”, prin faptul că are o vocală de valență tranzitivă și nu primește sufix absolutiv pentru persoana a III-a singular: man-u „era” față de man-u-lə „erau”.

Marcarea stării de spirit

Imperativul se formează prin adăugarea sufixului -ə la rădăcină: de exemplu, ar-ə „dă!”.

Jusivul sau imperativul de persoana a III-a se formează prin adăugarea sufixului -in- în poziția vocalei de valență, în timp ce persoanele sunt marcate în mod obișnuit, după o vocală epentetică -[i]-: de exemplu, ar-in-[i]-nə „să-l dea”, ḫa-it-in-nə „să-l ia”.

Sufixul modal -l-, adăugat între vocala de valență și sufixele de persoană, participă la formarea mai multor forme modale:

1. O formă optativă, utilizată în mod regulat și în propozițiile introduse cu ašə „când”, este construită prin -l- urmat de -ə (-i în forma neredusă) — sufixul de persoană absolutiv care urmează este opțional, iar subiectul ergativ nu pare să fie marcat deloc: de exemplu, qapqar-u-l-i-nə „am dorit să-l asediez [orașul]”, urp-u-l-i-nə sau urp-u-l-ə „să înjunghie”.

2. O condițională este exprimată printr-o formă grafic similară, interpretată de Wilhelm (2008) ca -l- urmat de -(e)yə:[1] un exemplu al utilizării sale este alu-šə tu-l-(e)yə „oricine îl distruge”.

3. Un desiderativ, care poate exprima dorința fie a vorbitorului, fie a agentului, este exprimat prin -l- urmat de sufixul -anə. Marcatorul de valență este înlocuit cu -i-: de exemplu, ard-i-l-anə „vreau ca el să dea ...”, ḫa-i-l-anə „vrea să ia/cucerească ...”.

Negația este exprimată prin particula ui, care precedă verbul. O particulă prohibitivă, care precedă de asemenea verbul, este mi. mi este și conjuncția „dar”, în timp ce e'ə înseamnă „și (de asemenea)”, iar unə înseamnă „sau”.

Forme nefinite

Participiile din verbe intranzitive se formează cu sufixul -urə, adăugat la rădăcină, și au sens activ (de exemplu, ušt-u-rə „care a mărșăluit înainte”). Participiile din verbe tranzitive se formează cu sufixul -aurə și au sens pasiv (de exemplu, šidaurə „care este construit”). Este posibil ca -umə să fie terminația unui infinitiv sau a unui substantiv verbal, deși acest lucru nu este pe deplin clar.

Sintaxă

Ergativitate

Urartiana este o limbă ergativă, ceea ce înseamnă că subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv sunt exprimate în mod identic, prin așa-numitul caz absolutiv, în timp ce subiectul unui verb tranzitiv este exprimat printr-un caz ergativ special. Exemple sunt: Argištə nun-a-bi „Argišti a venit” față de Argište-šə arə šu-nə „Argišti a întemeiat un grânar”. În cadrul numărului limitat de forme cunoscute, nu sunt cunoscute excepții de la modelul ergativ. Exemplu:

Urartiană	Sens	Comentarii
ereli+Ø nun+a+bi	Regele vine.	ereli „rege” este la absolutiv. Verbul are un marcator de intranzitivitate -a-.
ereli+še esi+Ø tur+u+Ø+ni	Regele distruge un loc.	ereli este la ergativ, esi „pământ” la absolutiv. Verbul are un marcator de tranzitivitate -u-.

Ordinea cuvintelor

Ordinea cuvintelor este de obicei cu verbul la final și, mai precis, de tip SOV (unde S se referă la agentul ergativ), însă regula nu este rigidă, iar componentele sunt uneori rearanjate în scopuri expresive. De exemplu, numele zeilor sunt adesea plasate la început, chiar dacă se află în cazuri oblice: Ḫaldi-ə ewri-ə inə E2 Argište-šə Menuaḫini-šə šidišt-u-nə „Pentru Ḫaldi, stăpânul, Argishti, fiul lui Menua, a construit acest templu.” Verbele pot fi plasate la începutul propoziției în narațiuni vii: ušt-a-də Mana-idə ebanə at-u-bə „Am mărșăluit înainte către Mana și am devastat țara.”

Modificatorii nominali urmează, de obicei, termenii determinați (erelə tarayə „rege mare”), însă pronumele deictice precum inə îi precedă, iar genitivele pot fie să îi precede, fie să îi urmeze. Urartiana utilizează în general postpoziții (de exemplu, ed(i)-i-nə „pentru”, ed(i)-i-a — ambele fiind inițial forme de caz ale lui edi „persoană, corp” — pei „sub” etc.), care cer anumite cazuri (adesea ablativ-instrumental). Există o singură prepoziție atestată, parə „spre”. Propozițiile subordonate sunt introduse prin particule precum iu „când”, ašə „când”, alə „care”.

Exemplu de limbă

Exemplul de mai jos provine din inscripția 372 a lui Menua, fiul lui Ișpuini, pe baza corpusului de inscripții cuneiforme urartiene realizat de G. A. Melikishvili.

Pentru fiecare propoziție, transliterarea este prezentată mai întâi, transcrierea morfologică în al doilea rând, iar traducerea în al treilea rând.  1. ḫal-di-ni-ni        uš-ma-ši-ni Ḫaldi=ni=ne         ušma=ši=ne

DIŠme-nu-a-še

Menua=šə

DIŠiš-pu-u-i-ni-ḫi-ni-še

Išpuini=ḫi=ni=šə

ḫal-di-ni-li        KÁ (3)

Ḫaldi=ni=le         KÁ

ši-di-iš-tú-a-li

šidišt=u=ale.

„Prin puterea lui Ḫaldi, Menua, fiul lui Ișpuini, a construit porțile lui Ḫaldi.”

 2. URU_a-lu-di-ri-i-e     (4)     É.GAL Aludiri=ə              É.GAL

ši-di-iš-tú-ni

šidišt=u=ne

ba-du-si-e

badusi=y=e.

„Pentru (orașul) Aludiri, el a construit o fortăreață până la desăvârșirea ei (?).”  3. ḫal-di-ni-ni        uš-ma-ši-ni Ḫaldi=ni=ne         ušma=ši=ne

ḫal-di-ni-ni

Ḫaldi=ni=ne

ba-a-u-ši-ni        DIŠme-nu-a-ni

bau=ši=ne           Menua=ne

DIŠiš-pu-u-i-ni-e-ḫé        i-ú

Išpuini=ḫə                  iu

LÚa-te-i-ni        e-si

ate=y=n(e)=ə       esi=ə

na-ḫa-a-be

naḫ=a=bə,

KURša-ti-ru-ú-ni        du-ur-ba-i-e

Šatiru=ne               durbaye

ma-nu

man=u.

„Când, prin puterea lui Ḫaldi și prin porunca lui Ḫaldi, Menua, fiul lui Ișpuini, a urcat la locul tatălui său (adică pe tron), (țara) Šatiru era răzvrătită.”  4. ḫal-di-ni        uš-ta-a-be        ma-si-ni Ḫaldi=ne         ušt=a=bə         masi=ne

šu-ri-e          ka-ru-ni

šuri=ə,          kar=u=ne

URUḫu-ra-di-na-ku-ú-ni

Ḫuradinaku=ne,

ka-ru-ni         URUGi-di-ma-ru-ú-ni

kar=u=ne         Gidimaru=ne,

ka-ru-ni         KURša-ti-ru-ú-i

kar=u=ne         Šatiru=yə

KUR e-ba-a-ni     ḫal-di-ni

ebane.            Ḫaldi=ne

ku-ru-ni          ḫal-di-ni-e        šu-ri-i

kurune,           Ḫaldi-ni-yə        šuri

ku-ru-ni

kurune.

„Ḫaldi a mărșăluit înainte cu arma sa(?), a cucerit Huradinaku, a cucerit Gidimaru, a cucerit țara Șatiru. Ḫaldi este puternic, arma lui Ḫaldi(?) este puternică.”

 5. ḫa-ú-ni Ḫa=u=ne

URUḫu-ra-di-na-ku-ú-ni

Ḫuradinaku=ne,

URUGi-di-ma-ru-ú-ni        ḫa-ú-ni

Gidimaru=ne,               Ḫa=u=ne

KURša-ti-ru-ú-i        KUR e-ba-a-ni-i

Šatiru=yə              ebani=yə

URUTar-zu-’a-a-na-a-na-ni

Tarzuana=ne.

„El (Menua) a cucerit (orașele) Huradinaku, Gidimaru și Tarzuana din țara Șatiru.”

 6. ku-tu-ni        pa-ri Kut=u=ne        parə

KURbu-uš-tú-ú-e        pa-ri

Buštu=ə,               parə

KURma-al-ma-li-i-e

Malmali=ə.

„El a ajuns până la (orașul) Buštu, până la (orașul) Malmali.”  7. URUḫu-ra-di-na-ku-ú-ni        ... Ḫuradinaku=ne                 ...

a-ru-ni-e

ar=u=ne

ḫal-di-še        DIŠme-i-nu-ú-a

Ḫaldi=šə         Menua=ə

DIŠiš-pu-u-i-ni-e-ḫi-ni-e

Išpuini=ḫi=ni=ə.

„Ḫaldi a dat (orașul) Huradinaku lui Menua, fiul lui Ișpuini.”

Lexic comun cu armeana

Diakonoff (1985) și Greppin (1991) prezintă etimologii pentru mai multe cuvinte din armeana veche, considerate ca având o posibilă origine hurro-urartiană. Lingviști contemporani, precum Hrach Martirosyan, au respins multe dintre originile hurro-urartiene propuse pentru aceste cuvinte și sugerează în schimb etimologii armene autohtone, lăsând deschisă posibilitatea ca aceste cuvinte să fi fost împrumutate în hurro-urartiană din armeană, și nu invers.

• agarak „câmp” din hurrită awari „câmp” (totuși, teorii alternative sugerează că acesta este un cuvânt armean din proto-indo-europeanul h₂éǵros sau un împrumut din sumeriană);
• ałaxin „sclavă” din hurrită al(l)a(e)ḫḫenne;
• arciw „vultur” din urartiană Arṣiba, un nume propriu cu sensul presupus de „vultur” (cercetări mai recente sugerează că acesta este un cuvânt armean din proto-indo-europeanul h₂r̥ǵipyós, care a fost împrumutat în urartiană);
• art „câmp” din hurrită arde „oraș” (respins de Diakonoff și Fournet);
• astem „a dezvălui originea cuiva” din hurrită ašti „femeie, soție”;
• caṙ „copac” din urartiană ṣârə „grădină” (o etimologie alternativă sugerează că acesta este un cuvânt armean din proto-indo-europeanul *ǵr̥so);
• cov (cf. armeană Covinar) „mare” din urartiană ṣûǝ „mare (interioară)” (o teorie alternativă sugerează că provine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană);
• kut „grăunte” din hurrită kade „orz” (respins de Diakonoff; mai apropiat de greacă kodomeýs „prăjitor de orz”);
• maxr ~ marx „pin” din hurrită māḫri „brad, ienupăr”;
• pełem „a săpa, a excava” din urartiană pile „canal”, hurrită pilli (respins de Diakonoff; alții au sugerat o origine din proto-indo-europeanul bel- „a săpa, a tăia?”);
• salor ~ šlor „prună” din hurrită s̄all-orə sau urartiană šaluri (cf. akkadiană šallūru „prună”);
• san „ceaun” din urartiană sane „ceaun, oală”;
• sur „sabie” din urartiană šure „sabie”, hurrită šawri „armă, suliță” (considerat îndoielnic de Diakonoff; lingviști contemporani consideră că acesta este un cuvânt armean din rădăcina proto-indo-europeană ḱeh₃ro-, cu sensul „ascuțit”);
• tarma-ǰur „apă de izvor” din hurrită tarman(l)i „izvor” (o etimologie alternativă sugerează că cel puțin ǰur are o etimologie armeană din proto-indo-europeanul yuHr- sau gʷʰdyōro-);
• ułt „cămilă” din hurrită uḷtu „cămilă”;
• xarxarel „a distruge” din urartiană harhar-š- „a distruge”;
• xnjor „măr” din hurrită ḫinzuri „măr” (la rândul său din akkadiană hašhūru, šahšūru).

Arnaud Fournet, Hrach Martirosyan și Armen Petrosyan propun alte cuvinte împrumutate de origine armeană intrate în urartiană și invers, inclusiv cuvinte gramaticale și părți de vorbire, precum urartiană eue „și”, atestat în cele mai vechi texte urartiene și probabil un împrumut din armeană (compară cu armeană ew (եւ), în ultimă instanță din proto-indo-europeanul h₁epi). Alte împrumuturi din armeană în urartiană includ nume personale, toponime și nume de zeități.  Un studiu mai recent realizat de Zsolt Simon este mult mai sceptic, sugerând că mai puțin de 10 cuvinte armene au cu certitudine origine hurro-urartiană și că nu pot fi stabilite împrumuturi sigure în direcția opusă.

Vezi și

• Urartu
• Huriți
• Limba hurită

Literatură

• Хачикян, Маргарит Левоновна (2010). [The Urartian Language] . În Казанский; Кибрик; Коряков. [Languages of the World: Ancient Dead Languages of Western Asia] (în rusă). Moskow: Academia. 
• Walker, C. B. F. (1996). „Cuneiform”. Reading the Past. London: British Museum Press. ISBN 0-7141-8077-7. 
• Friedrich, Johannes (1969). „Urartäisch” [Urartian]. Altkleinasiatische Sprachen [The Ancient Languages of Asia Minor]. Handbuch der Orientalistik (în germană). I.2, 1/2,1. Leiden/New York/Cologne: Brill. pp. 31–53. 
• Wilhelm, Gernot (2008). „Urartian”. În Woodard, Roger D. The Ancient Languages of Asia Minor. Cambridge: Cambridge University Press. pp. 105–123. ISBN 978-0-521-68496-5. 
• Ivanov, Vyacheslav V. (1996). „Comparative Notes on Hurro-Urartian, Northern Caucasian and Indo-European"”. În Ivanov; Vine. UCLA Indo European Studies. 1. 
• Salvini, Mirjo (1995). Geschichte und Kultur der Urartäer [History and Culture of the Urartians] (în germană). Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft. ISBN 9783534018703. 
• Anatolian Studies. 24: 77–94. 

Linkuri externe

• Electronic Corpus of Urartian texts with English translations and general informations on Urartu and the Urartian written sources created by B. Christiansen on the basis of M. Salvini's Corpus dei testi urartei I–V
• Russian-language scholarly publications on Urartu and the Urartian language; includes texts in Urartian
• A Urartian glossary (based on Die Urartäische Sprache: (1971) by G.A. Melikishvili

Mesopotamia Antică
Eufrat – Tigru
Asiriologie
Orașe / Imperii
Sumer: Uruk – Ur – Eridu
Kiș – Lagaș – Nippur
Imperiul Akkadian: Akkad
Babilon – Isin – Susa
Asiria: Assur – Ninive
Dur-Șarrukin – Nimrud
Imperiul Babilonian – Caldeea
Elam – Amoriți
Hurieni – Mitanni
Kasiți – Urartu
Cronologie
Regi ai Sumerului
Regi ai Asiriei
Regi ai Babilonului
Limbă
Scriere cuneiformă
Sumeriană – Akkadiană
Elamită – Hurriană
Mitologie
Enûma Eliș
Ghilgameș – Marduk – Anunnaki
Artă
Stindardul Urului
Lirele de Ur
Berbecii dintr-un tufiș
Statuia lui Ebih-Il
Ziguratul Urului