Hoftag

Rudolf I de Habsburg proclamă pacea teritorială - reprezentarea unei adunări a curții în Chronik der Bischöfe von Würzburg (Cronica Episcopilor din Würzburg”, sec. al XIII-lea)

Hoftag este un termen care se referă la adunările informale și neregulate ale regelui sau împăratului romano-german cu anumiți magnați ai Sfântului Imperiu Roman. Studiile mai vechi se referă la aceste adunări și ca la o Dietă imperială (Reichstag), deși întâlnirile nu erau relative la imperiu, ci mai degrabă la conducătorul respectiv.

Istorie

Adunarea Curții în 1282 la Augsburg - reprezentare pe aversul medaliei de argint (realizată de Anton Scharff pentru comemorarea celei de-a 600-a aniversare a Monarhiei Habsburgice - la această adunare, Rudolf I de Habsburg le-a încredințat fiilor săi, Albert și Rudolf, teritoriile Austriei, Stiriei, Crainei și Mărcii Vindica, cu consimțământul principilor electori.

De la obligația feudalului de a-l sfătui și a-l asista pe rege, încă din Evul Mediu a derivat datoria acestuia de a se prezenta personal la curte pentru consultări și luarea deciziilor atunci când era solicitat de rege. Adunările curții erau convocate în acest scop. Aceste adunări sunt menționate sub diverse denumiri în diferite surse: parlamentum, conventus, coloquium, curia și curia regis. Toți acești termeni puteau fi extinși cu adăugiri precum solemnis (solemn” sau magnus (mare) pentru a sublinia importanța întâlnirii. Adunările curții se deosebeau de deliberările curții obișnuite în principal prin prezența unor oaspeți invitați. Aceștia puteau fi principi, nobili, demnitari ecleziastici sau reprezentanți ai puterilor străine. Din secolul al XIII-lea încoace, reprezentanții orașelor imperiale erau, de asemenea, invitați la adunările curții. Aceste adunări erau organizate în cadrul vieții curții și erau dedicate exclusiv regelui.

Când regele ținea astfel de adunări la curte, el îi alegea pe cei invitați să participe. Prin urmare, este dificil să se facă o distincție între consimțământul principilor, obligatoriu din punct de vedere juridic, pentru luarea unei decizii și simpla consultare a acestora. Cu toate acestea, datoria de a-l consilia pe rege s-a transformat curând în dreptul principilor de a participa la decizii importante privind regatul, de exemplu, cel de a-și spune cuvântul privind mobilizarea armatei imperiale pentru campaniile militare imperiale. Totuși, chestiunile în care regele cerea sfatul și aprobarea principilor par să fi fost în mare măsură la discreția regelui, astfel încât nu se poate vorbi despre o co-guvernare instituționalizată a principilor.

Documentele din Evul Mediu clasic și Evul Mediu târziu care conțin decizii politice importante sau dispoziții privind proprietățile imperiale subliniază faptul că deciziile au fost luate cu „sfatul” și „consimțământul” principilor. În aceste documente, ambii termeni sunt folosiți cu sens sinonim în ceea ce privește semnificația lor juridică. Principii care nu erau invitați sau care erau oponenți ai regelui nu se considerau obligați să respecte deciziile adunărilor imperiale.

După interregnul din secolul al XIII-lea, rolul principilor electori a crescut, aceștia fiind singurii care, asumându-și rolul de principi ai regatului, își dădeau consimțământul formal pentru dispozițiile regale privind proprietățile imperiale prin așa-numitele scrisori de consimțământ. Dar, în această privință, nu poate fi stabiltă nicio obligație clară din partea regelui de a obține astfel de scrisori de consimțământ.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, urmare a slăbiciunii generale a imperiului în timpul domniei regilor-conți, interregnul (numit și Zile fără rege), când nobilii regatului deliberau fără implicarea regelui, a căpătat o importanță tot mai mare. Adunările curții se țineau rar. Pornind de la această perioadă (Zile fără Rege) s-a dezvoltat la sfârșitul secolului al XV-lea instituția juridică a Dietei Imperiale. În special Dieta de la Worms din 1495 a modelat semnificativ dezvoltarea imperiului. Regele german Maximilian I a acceptat transformarea adunării curții în Dietă Imperială ca instrument politic influent.

Bibliografie

• Karl-Friedrich Krieger: König, Reich und Reichsreform im Spätmittelalter, Editura Oldenbourg, München, 2005, ISBN 3-486-57670-4 (Enzyklopädie Deutscher Geschichte, vol. 14).
• Malte Prietzel: Das Heilige Römische Reich im Spätmittelalter, Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 2004, ISBN: 3-534-15131-3 (Geschichte kompakt – Mittelalter).
• Gabriele Annas: Hoftag – Gemeiner Tag – Reichstag. Studien zur strukturellen Entwicklung deutscher Reichsversammlungen des späten Mittelalters (1349–1471), Editura Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 2004, ISBN: 3-525-36061-4.