Sari la conținut

Cocardă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O femeie prinde o cocardă roșu-albă de rogatywka, boneta cu patru colțuri a unui insurgent polonez, în timpul Insurecției din Ianuarie

O cocardă[1] este un nod de panglici sau un alt însemn circular ori oval, în culori distinctive, purtat de obicei pe o pălărie sau șapcă. Cuvântul cocardă provine din francezul cocarde, la rândul său din franceza veche coquarde, forma feminină a lui coquard („vanitos, arogant”), derivat din coc („cocoș”), de origine imitativă.[2][3]

Primele cocarde au apărut în Europa în secolul al XV-lea.[4][5] Armatele statelor europene le foloseau pentru a indica naționalitatea soldaților și pentru a permite deosebirea aliaților de inamici.[4][5] Aceste prime cocarde au fost inspirate de benzile și panglicile colorate distinctive purtate în Evul Mediu târziu de cavaleri, atât în război, cât și în turniruri, având același scop, acela de a deosebi adversarul de camarad.[6]

Ulterior, cocarda a devenit unul dintre simbolurile revoluționare prin excelență ale Epocii Revoluțiilor din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Principalul său avantaj era vizibilitatea, care permitea identificarea fără echivoc a ideilor politice ale purtătorului, fiind în același timp, la nevoie, mai ușor de ascuns decât, de exemplu, un drapel.[7]

Secolul al XVIII-lea

[modificare | modificare sursă]
Cocarda Franței, apărută și răspândită în timpul Revoluției Franceze
Cocarda Italiei, din care au derivat în 1789 culorile naționale ale Italiei

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, cocardele colorate erau utilizate în Europa pentru a indica apartenența purtătorului la o anumită facțiune politică, rangul acestuia sau culorile livrelei unui servitor.[8][9] Deoarece diferitele regimente ale aceleiași armate puteau purta uniforme foarte diferite, cocardele reprezentau un mijloc eficient și ieftin de identificare națională.[10]

Cocarda era prinsă pe una dintre laturile tricornului sau ale pălăriei cu colțuri unui bărbat ori pe rever. Femeile o puteau purta, de asemenea, pe pălărie sau în păr.

În Franța prerevoluționară, cocarda dinastiei de Bourbon era în întregime albă.[11][12][13] În Regatul Marii Britanii, susținătorii unei restaurări iacobite purtau cocarde albe, în timp ce nou-instituita monarhie hanovriană utiliza cocarda neagră.[14][15][16][17] Hanovrienii au acordat, de asemenea, întregii nobilimi germane dreptul de a purta cocarda neagră în Regatul Unit.

În timpul Revoltelor Gordon din 1780 de la Londra, cocarda albastră a devenit un simbol al sentimentelor antiguvernamentale și a fost purtată de majoritatea participanților la revolte.[18][19][20][21][22][23][24][25]

În timpul Revoluției Americane, Armata Continentală a purtat inițial cocarde de diferite culori drept însemne ad hoc ale gradului militar, după cum a scris generalul George Washington:

Întrucât Armata Continentală nu are, din nefericire, uniforme și, în consecință, trebuie să apară numeroase neajunsuri din imposibilitatea de a-i deosebi pe ofițeri de soldați, se dorește ca un semn distinctiv să fie introdus imediat; de exemplu, ofițerii superiori să poarte la pălării cocarde roșii sau roz, căpitanii galbene ori cafenii, iar ofițerii subalterni verzi.[26][27]

Curând însă, Armata Continentală a revenit la cocarda neagră moștenită de la britanici. Mai târziu, după ce Franța a devenit aliata Statelor Unite, Armata Continentală a prins cocarda albă a Vechiului Regim francez peste vechea cocardă neagră. Francezii au procedat reciproc, adăugând cocarda neagră peste cea albă, ca semn al alianței franco-americane. Cocarda alb-neagră a devenit astfel cunoscută sub numele de „Cocarda Uniunii”.[28][29][30][31][32]

Cocarda Monstruoasei Coaliție în 1866

În timpul Căderii Bastiliei, Camille Desmoulins a îndemnat inițial mulțimea revoluționară să poarte culoarea verde. Aceasta a fost ulterior respinsă din cauza asocierii sale cu contele de Artois. Revoluționarii au adoptat în schimb culorile tradiționale ale stemei Parisului, roșu și albastru. Ulterior, albul Bourbonilor a fost adăugat cocardei, dând naștere cocardei franceze.[31] Mai târziu, diferitele culori și forme ale cocardei au ajuns să indice facțiunea politică a purtătorului, deși semnificația lor nu a fost întotdeauna consecventă și a variat în funcție de regiune și perioadă.

Cocarda Italiei este unul dintre simbolurile naționale ale Italiei și este alcătuită din cele trei culori ale drapelului italian, cu verde în centru, urmat spre exterior de alb și roșu.[33] Ca simbol revoluționar, cocarda a jucat un rol important în mișcările care au caracterizat unificarea Italiei, fiind prinsă, în forma sa tricoloră, pe haine sau pălării de numeroși patrioți ai acestei perioade din istoria Italiei. Cocarda tricoloră italiană a apărut pentru prima dată la Genova, la 21 august 1789,[34] moment de la care sunt atestate și cele trei culori naționale italiene.[34] Șapte ani mai târziu, primul drapel militar tricolor a fost adoptat de Legiunea Lombardă la Milano, la 11 octombrie 1796,[35] iar la 7 ianuarie 1797 tricolorul a devenit pentru prima dată drapelul național al unui stat italian suveran, Republica Cispadană.[36]

Utilizare militară în Europa

[modificare | modificare sursă]
Ioan al VI-lea al Portugaliei purtând cocarda albastru-roșie a Portugaliei pe o pălărie militară cu colțuri
Cocardă metalică montată pe suportul pivotant al unei căști Pickelhaube

Începând din secolul al XV-lea, diferite monarhii europene au folosit cocarde pentru a indica naționalitatea militarilor lor.[37][38] Originea lor se află în benzile și panglicile colorate distinctive purtate pe brațe sau pe coifură de armatele și cavalerii participanți la turniruri în Evul Mediu târziu, pentru a deosebi prietenii de inamici pe câmpul de luptă. Cocardele din panglică au fost purtate ulterior pe căști și pe pălării cu boruri, tricorne și bicorne, precum și pe pălării cu colțuri și ceacouri. Cocardele metalice colorate erau purtate pe partea dreaptă a căștilor, iar cele mici, asemănătoare unor nasturi, în partea frontală a chipiurilor și șepcilor cu cozoroc.[39][40] Pe lângă rolul lor de a indica loialitatea față de un anumit monarh, cocardele colorate ofereau un semn de recunoaștere comun și ieftin într-o epocă în care culorile uniformelor puteau varia considerabil între regimentele aceleiași armate.[41]

În timpul Războaielor Napoleoniene, armatele Franței și Rusiei purtau în partea frontală a ceacourilor cocarda imperială franceză, respectiv cocarda mai mare a Sfântului Gheorghe.[42]

Imperiul German (1871–1918) utiliza câte două cocarde pe fiecare tip de coifură militară: una, negru-alb-roșu, pentru imperiu, iar cealaltă pentru monarhia componentă a imperiului din care provenea militarul, acestea folosindu-și propriile culori încă dinaintea unificării Germaniei. Singurele excepții erau regatele Bavaria și Württemberg, care își păstraseră dreptul de a avea propriile forțe armate, neintegrate în armata imperială. Cocardele lor erau alb-albastru deschis-alb în Bavaria, respectiv negru-roșu-negru în Württemberg.[43][8][44]

Republica de la Weimar (1919–1933) a eliminat aceste cocarde, deoarece se considera că ele puteau încuraja separatismul și, implicit, dezmembrarea din nou a statului german în entități regionale.[45]

După venirea naziștilor la putere, aceștia au respins culorile democratice germane negru-roșu-auriu folosite de Republica de la Weimar. Au fost reintroduse culorile imperiale (în germană die kaiserlichen Farben sau Reichsfarben), cu negru la exterior, alb în zona intermediară și roșu în centru. Guvernul nazist a utilizat combinația negru-alb-roșu pe toate coifurile armatei.[46] Aceste culori reprezentau cel mai mare și unele dintre cele mai mici state ale Reichului: Prusia, cu negru și alb, și orașele-stat ale Ligii Hanseatice, Hamburg, Bremen și Lübeck, cu alb și roșu.

Franța a înființat primul său serviciu aerian militar în 1909 și a ales în scurt timp cocarda franceză tradițională ca primul însemn național aplicat aeronavelor, tip de marcaj cunoscut în prezent drept însemn de naționalitate al aeronavelor. În timpul Primului Război Mondial, și alte țări au adoptat cocarde naționale și au folosit asemenea embleme colorate pe aeronavele lor militare. Aceste însemne includ adesea un simbol suplimentar în centru pentru identificarea mai precisă a aeronavelor naționale; de exemplu, cele ale marinei franceze poartă o ancoră neagră în interiorul cocardei franceze.[47]

Revoluționarii maghiari au purtat cocarde în timpul Revoluției Maghiare din 1848 și al Revoluției din 1956. Din acest motiv, maghiarii poartă în mod tradițional cocarde la 15 martie.[48][49]

Statele Confederate

[modificare | modificare sursă]

Reluând utilizarea lor din perioada în care americanii s-au răsculat împotriva Marii Britanii, cocardele, de obicei confecționate din panglici albastre și purtate pe îmbrăcăminte sau pălării, au devenit simboluri răspândite ale sprijinului sudist pentru secesiune înaintea Războiului Civil American din 1861–1865.[50]

Lista cocardelor naționale

[modificare | modificare sursă]
Cocardă de pe șepcile persoanelor autorizate din serviciul de pilotaj al Imperiului Rus, 1913
Carabinieri în uniformă de ceremonie la parada militară de Festa della Repubblica din 2 iunie 2006. Pe pălărie, sub stemă, se află cocarda Italiei.

Mai jos este prezentată o listă a cocardelor naționale și subnaționale. Culorile sunt enumerate de la centru spre exterior.[51][52]

Cocarde naționale
Imagine Țară
și perioadă		 Descriere
Albania roșu-negru-roșu
Antigua și Barbuda negru-auriu-albastru-alb-roșu
Argentina albastru deschis-alb-albastru deschis
Armenia portocaliu-albastru-roșu
Imperiul Austriac
până în 1918		 negru-auriu
Austria
din 1918		 roșu-alb-roșu
Azerbaidjan verde-roșu-albastru deschis
Bangladesh auriu-roșu-verde
Belgia negru-galben-roșu
Bolivia
1825–1826		 verde-roșu-verde, cu o stea albă cu cinci colțuri în centru
Bolivia
1826–1851		 verde-roșu-galben
Bolivia verde-galben-roșu
Brazilia albastru-galben-verde
Bulgaria roșu-verde-alb
Chile albastru-alb-roșu, cu o stea albă cu cinci colțuri în porțiunea albastră
Columbia galben-albastru-roșu
Croația roșu-alb-albastru
Danemarca
începutul secolului al XIX-lea		 negru
Danemarca roșu-alb-roșu
Ecuador roșu-albastru-galben
Egipt
1922–1953		 verde-alb-verde
Egipt negru-alb-roșu
Estonia alb-negru-albastru
Etiopia
până în 1936		 verde-galben-roșu
Etiopia roșu-galben-verde
Finlanda alb-albastru-alb
Franța
1794–1814, 1815 și din nou din 1830		 albastru-alb-roșu
Franța
înainte de 1794, 1814–1815 și 1815–1830		 alb
Gabon verde-galben-albastru deschis
Georgia
1990–2004		 negru-alb-roșu-vin
Confederația Germană
1848–1871		 auriu-roșu-negru
Imperiul German 1871–1918
Republica de la Weimar 1918–1933
Germania Nazistă 1933–1945		 roșu-alb-negru
Germania de Est
1956–1959
Germania		 negru-roșu-auriu
Ghana verde-galben-roșu
Grecia
1822		 alb-albastru-alb
Grecia
1833		 albastru-alb
Grecia albastru-alb
Ungaria verde-alb-roșu
Islanda albastru-alb-roșu-alb-albastru
India verde-alb-șofran
Iran roșu-alb-verde
Irlanda
până în 1922		 verde sau albastru deschis
Irlanda
din 1922		 verde-alb-portocaliu
Italia
1861–1948		 albastru de Savoia
Italia
din 1948		 verde-alb-roșu
Japonia roșu-alb
Kenya verde-alb-roșu-alb-negru
Letonia carmin-alb-carmin
Lituania roșu-verde-galben
Mexic verde-alb-roșu
Monaco alb-roșu-alb
Moravia roșu-alb-albastru
Țările de Jos portocaliu
Nigeria verde-alb-verde
Norvegia roșu-alb-albastru-alb
Pakistan alb-verde-galben
Paraguay albastru-alb-roșu
Peru roșu-alb-roșu
Filipine
1898–1901		 argintiu-albastru-roșu, partea argintie fiind o insignă metalică
Polonia roșu-alb
Portugalia
până în 1797		 verde-alb
Portugalia
1797–1820 și 1823–1830		 albastru-roșu
Portugalia
1821–1823 și 1830–1910		 albastru-alb
Portugalia verde-roșu
România albastru-galben-roșu
Rusia
până în 1917		 negru-portocaliu-negru-portocaliu-alb
Rusia negru-portocaliu-negru-portocaliu
San Marino alb-albastru
Serbia roșu-albastru-alb
Seychelles
1978–1996		 verde-alb-roșu
Sierra Leone albastru deschis-alb-verde
Slovenia roșu-albastru-alb
Spania
până în 1843 și 1844–1871		 roșu
Spania
1843–1844 și din nou din 1871		 roșu-galben-roșu
Suedia
militară		 galben
Suedia
civilă		 albastru-galben
Thailanda roșu-alb-albastru-alb-roșu
Transvaal verde-roșu-alb-albastru
Turcia roșu-alb-roșu
Ucraina albastru deschis-galben
Regatul Unit alb (dinastia Stuart), negru (dinastia de Hanovra), roșu-alb-albastru
Statele Unite ale Americii
Războiul de Independență		 alb-negru
Statele Unite ale Americii
secolul al XIX-lea		 albastru, cu un vultur în centru
Statele Unite ale Americii alb-albastru-roșu
Uruguay
1828–1916		 albastru deschis
Uruguay
civilă		 albastru-alb-albastru-alb-albastru-alb-albastru-alb
Uruguay
militară		 albastru-alb-albastru, cu o bandă diagonală roșie
Uruguay
poliție		 roșu-alb-albastru
Venezuela roșu-albastru-galben
Iugoslavia albastru-alb-roșu

Statele componente ale Imperiului German (1871–1918)

[modificare | modificare sursă]
Cocardele Imperiului German

Pe lângă cocarda națională, Imperiul German avea și cocarde proprii pentru mai multe dintre statele sale,[53] prezentate în tabelul următor:

Stat Descriere
Anhalt verde
Baden galben-roșu-galben
Bavaria alb-albastru deschis-alb
Braunschweig albastru-galben-albastru
Orașele hanseatice (Bremen, Hamburg, Lübeck) alb cu o cruce roșie
Hessa alb-roșu-alb-roșu-alb
Lippe galben-roșu-galben
Mecklenburg-Schwerin și Mecklenburg-Strelitz roșu-galben-albastru
Oldenburg albastru-roșu-albastru
Prusia negru-alb-negru
Reuss-Gera și Reuss-Greiz negru-roșu-galben
Saxa-Altenburg, Saxa-Coburg și Gotha și Saxa-Meiningen verde-alb-verde
Saxa-Weimar negru-galben-verde
Saxonia alb-verde-alb
Schaumburg-Lippe albastru-roșu-alb
Schwarzburg-Rudolstadt albastru-alb-albastru
Schwarzburg-Sondershausen alb-albastru-alb
Waldeck negru-roșu-galben
Württemberg negru-roșu-negru

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Cocardă”. DEX online. Accesat în .
  2. ↑ „Cockade”. Accesat în .
  3. ↑ „The American Heritage Dictionary entry: Cockade”. Accesat în .
  4. 1 2 Adye 1802, p. 271.
  5. 1 2 Troiani 1998, p. 99.
  6. ↑ Lucchetti 2014, cap. 22.
  7. ↑ „La politica dei colori nell'Italia contemporanea” (în italiană). Accesat în .
  8. 1 2 Maxwell, A. (). Patriots Against Fashion: Clothing and Nationalism in Europe's Age of Revolutions. Palgrave Macmillan UK. ISBN 9781137277145.
  9. ↑ Newman, S. P. (). Parades and the Politics of the Street: Festive Culture in the Early American Republic. University of Pennsylvania Press. p. 161. ISBN 9780812200478.
  10. ↑ Mollo, John (). Military Fashion. Barrie and Jenkins. p. 22. ISBN 0-214-65349-8.
  11. ↑ The White Cockade; Or, Bourbon Songster: Being a Patriotic Collection of Songs on the Downfall of Tyranny, and Restoration of Louis XVIII., Etc. J. Evans & Son. . p. 2.
  12. ↑ Cobbett, W. (). Cobbett's Political Register. 25. William Cobbett.
  13. ↑ Jones, C. (). Paris: Biography of a City. Penguin Books Limited. ISBN 9780141941912.
  14. ↑ Cormack, W. S. (). Revolution and Political Conflict in the French Navy 1789-1794. Cambridge University Press. p. 65. ISBN 9780521893756.
  15. ↑ Hofschröer, P.; Fosten, B. (). The Hanoverian Army of the Napoleonic Wars. Bloomsbury Publishing. ISBN 9781780965178.
  16. ↑ Jones, G. M. (). Travels in Norway, Sweden, Finland, Russia and Turkey: also on the coasts of the sea of Azof and of the Black sea; with a review of the trade in those seas, and of the systems adopted to man the fleets of the different powers of Europe, compared with that of England. J. Murray. p. 22.
  17. ↑ Franklin, C. (). British Army Uniforms of the American Revolution 1751-1783. Pen & Sword Books Limited. p. 111. ISBN 9781848846906.
  18. ↑ Babington, A. (). Military Intervention in Britain: From the Gordon Riots to the Gibraltar Incident. Taylor & Francis. p. 21. ISBN 9781317397717.
  19. ↑ Stockdale, J. J. (). The Covent Garden Journal .. J. J. Stockdale. p. 130.
  20. ↑ Livingston, D. W. (). Philosophical Melancholy and Delirium: Hume's Pathology of Philosophy. University of Chicago Press. p. 275. ISBN 9780226487175.
  21. ↑ Popular educator (). The popular educator. p. 254.
  22. ↑ Bloom, C. (). Riot City: Protest and Rebellion in the Capital. Palgrave Macmillan. p. 147. ISBN 9781137029362.
  23. ↑ Walker, G.; Verhoeven, W. M. (). The Vagabond. Broadview Press. p. 253. ISBN 9781460404256.
  24. ↑ CLIFFORD, H.; Brandon, J. (). Clifford for ever! O.P. and no P.B. The Trial between H. Clifford, plaintiff, and J. Brandon, defendant, for an assault and false imprisonment, etc. John Fairburn. p. 19.
  25. ↑ Haywood, I.; Seed, J. (). The Gordon Riots: Politics, Culture and Insurrection in Late Eighteenth-Century Britain. Cambridge University Press. p. 107. ISBN 9780521195423.
  26. ↑ „Insignia: The Way You Tell Who's Who in the Military”. United States Department of Defense. Arhivat din original la . Accesat în .
  27. ↑ Force, P. (). American archives. Рипол Классик. pp. 2–1745. ISBN 9785885286961.
  28. ↑ Field, R.; Hook, A. (). Lincoln's 90-Day Volunteers 1861: From Fort Sumter to First Bull Run. Bloomsbury Publishing. p. 47. ISBN 9781782009214.
  29. ↑ Richards, J. H. (). Early American Drama. Penguin Publishing Group. p. 68. ISBN 9781101177211.
  30. ↑ Winkle, K. J. (). Lincoln's Citadel: The Civil War in Washington, DC. W. W. Norton. ISBN 9780393240573.
  31. 1 2 Maxwell, A. (). Patriots Against Fashion: Clothing and Nationalism in Europe's Age of Revolutions. Palgrave Macmillan UK. ISBN 9781137277145.
  32. ↑ Fahs, A. (). The Imagined Civil War: Popular Literature of the North and South, 1861-1865. University of North Carolina Press. p. 43. ISBN 9780807899298.
  33. ↑ „La Coccarda alla Biblioteca Museo Risorgimento” (în italiană). Arhivat din original la . Accesat în .
  34. 1 2 Ferorelli, Nicola (). „La vera origine del tricolore italiano”. Rassegna Storica del Risorgimento (în italiană). XII (fasc. III): 662. Arhivat din original la .
  35. ↑ „L'Esercito del primo Tricolore” (PDF) (în italiană). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  36. ↑ „I simboli della Repubblica” (PDF) (în italiană). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  37. ↑ ADYE, R. W. (). The Little Bombardier, and Pocket Gunner. T. Egerton. p. 271.
  38. ↑ Troiani, D.; Kochan, J. L.; Coates, J.; Kochan, J. (). Don Troiani's Soldiers in America, 1754-1865. Stackpole Books. p. 99. ISBN 9780811705196.
  39. ↑ Stone, D. (). The Kaiser's Army: The German Army in World War One. Bloomsbury Publishing. ISBN 9781844862924.
  40. ↑ Kidd, R. S. (). Military Uniforms in Europe 1900–2000. I. LULU Press. p. 128. ISBN 9781291187441.
  41. ↑ Mollo, John (). Military Fashion. pp. 30–31. ISBN 0-214-65349-8.
  42. ↑ Dempsey, G. (). Napoleon's Mercenaries: Foreign Units in the French Army Under the Consulate and Empire, 1799–1814. Greenhill Books. p. 267. ISBN 9781853674884.
  43. ↑ Kidd, R. Spencer (octombrie 2013). Military Uniforms in Europe 1900–2000. I. p. 5. ISBN 978-1-291-18744-1.
  44. ↑ D, D. T. Z. P. (). Germany at War: 400 Years of Military History. ABC-CLIO. p. 494. ISBN 9781598849813.
  45. ↑ Williamson, G.; Pavlovic, D. (). U-Boat Crews 1914–45. Bloomsbury Publishing. ISBN 9781780967905.
  46. ↑ de Quesada, A.; Dale, C.; Walsh, S. (). Imperial German Colonial and Overseas Troops 1885–1918. Bloomsbury Publishing. p. 47. ISBN 9781780961651.
  47. ↑ Cooke, J. J. (). The U.S. Air Service in the Great War, 1917–1919. Praeger. p. 202. ISBN 9780275948627.
  48. ↑ Wöll, A.; Wydra, H. (). Democracy and Myth in Russia and Eastern Europe. Taylor & Francis. p. 182. ISBN 9781134089086.
  49. ↑ Gyarfasova, O.; Liebhart, K. (). Constructing and Communicating Europe. Lit Verlag. p. 202. ISBN 9783643905154.
  50. ↑ Goodheart, Adam (). „Female Partisans”. The New York Times. Accesat în .
  51. ↑ „Tableau comparatif de la superficie, population totale et pop. par m. géogr. de tous les Etats du monde, avec les cocardes et pavillons les plus connus / dressé d'après Malte-Brun, Hassel, Balbi et autres sources authentiques par C. Desjardins; A. Haas, script”. Gallica. . Accesat în .
  52. ↑ „Tableau comparatif de la superficie et de la population absolue et relative de tous les Etats du monde avec leurs pavillons et cocardes / dressé d'après les documens les plus récens par Ct. Desjardins,...; Lith. de Mantoux,..”. Gallica. . Accesat în .
  53. ↑ Hein. Das kleine Buch vom Deutschen Heere 1901.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cocardă&oldid=18001202